Unchiul Vania

Punerea în scenă a unei piese de Anton Cehov la Teatrul Anton Cehov nu necesită aniversări festive. Nu este nevoie de nicio ocazie specială pentru a-l comemora pe Cehov și a reflecta asupra importanței sale pentru patrimoniul cultural global. Cehov este întotdeauna pe ordinea de zi.

„Unchiul Vania”, în regia lui Alexandru Kozub, este o altă încercare de a demonstra asemănarea izbitoare a personajelor din provinciile rusești de la sfârșitul secolului al XIX-lea cu oamenii care trăiesc la începutul secolului al XXI-lea.

„Cehov a creat o piesă care, asemenea plastilinei, poate fi modelată în orice. Aceasta este probabil cheia inepuizabilității sale. Importante sunt doar accentele, dozajul și proporțiile lor. Alexandru Kozub a ales calea intensificării și condensării registrului comic al piesei «Unchiul Vania», împingând interpretările actorilor până la punctul de grotesc, caricatură și chiar elemente de clovnerie…

…Contrastul dintre serios și amuzant, comic și tragic, este unul dintre principalele instrumente ale producției. Personajele sunt de-a dreptul caraghioase atunci când lucrurile sunt cu adevărat serioase, iar când sunt serioase, sunt în general amuzante…

Există o altă tehnică pe care Alexandru Kozub o folosește cu succes în «Unchiul Vania»: transformarea deliberată a personajelor în manechine umanoide, păpuși, creaturi automate care, de nicăieri, încep să-și repete replicile sau mișcările (de obicei de până la trei ori), ca un mecanism stricat unde ceva a mers prost, sau ca un disc stricat, unde acul recreează monoton și obsesiv același fragment, incapabil să rupă cercul vicios al repetiției. „Natura păpușoasă a personajelor, portretele exagerate și chiar, mi s-a părut, vocile lor oarecum caricaturale nu fac decât să întărească sentimentul de lipsă de viață tragică, de auto-absorbție și de auto-analiză a casei labirintice provinciale și a locuitorilor ei nevrotici.”

Ivan Pilkin, scriitor