Metoda

Criticii numesc adesea piesa „Metoda Gronholm” o poveste polițistă. Într-o poveste polițistă clasică, căutăm autorul unei crime. În „Metodă”, nu există nicio crimă în sens juridic. Dar spectatorul trebuie totuși să devină anchetator. Iar victima aici nu este un corp fizic, ci o personalitate umană.

Potrivit regizorului Sergiu Chiriac, piesa este un cod. Și trebuie descifrat prin acțiunile și reacțiile personajelor. Vedem manageri de succes, ambițioși, în costume scumpe – patru candidați pentru o poziție de management de top la o companie mare. Dar în loc de un interviu standard, li se oferă un joc. Li se trimit sarcini în plicuri – unele absurde, alteori crude. Și una după alta, „dovezi” ale adevăratelor lor temeri apar în fața noastră. Și fiecare nouă sarcină devine o încercare de a nu se pierde.

Regizorul separă lumea personajelor de lumea publicului cu o fereastră de sticlă. Această tehnică transformă teatrul într-un laborator unde putem fi martori în detaliu la frică, la setea de putere, la intimidare și la sinceritatea bruscă, aproape cehoviană, a personajelor în momentele de disperare. Jordi Galceran: „Am vrut să creez un mecanism prin care spectatorul să nu știe cine este vânătorul și cine este victima până la sfârșit. Asta înseamnă o poveste polițistă – nu despre găsirea criminalului, ci despre aflarea adevărului într-o lume în care minciuna a devenit o cerință profesională.”